Sala de apel

Mai departe, intrăm în Sala de Apel. Se numește așa pentru că această cameră era locul ideal pentru a ține evidența persoanelor care intrau și ieșeau din Mina Rudolf.

În Sala de Apel tronează, în toată splendoarea sa, Scara Bogaților.

Pășim în secolul al XIX-lea, pe timpurile Împăratului Francisc Iosif, ultimul mare principe al Transilvaniei și împărat al Austriei, care se spune că a coborât pe această scară.

Scara Bogaților, situată în mijlocul Sălii de Apel, servea drept acces spre minele Terezia și Rudolf înainte de finalizarea lucrărilor la galeria de transport. Dâre paralele migălos tăiate pe pereți de ciocanele tăietorilor de sare stau mărturie muncii istovitoare a necunoscuților care au muncit aici de-a lungul secolelor.

Din momentul coborârii pe scări a Împăratului Francisc Iosif, nici un miner nu a mai avut voie sa folosească această scară, ea fiind destinată doar nobililor. De aici și denumirea ei, de Scara Bogaților.  Este cea mai veche structură de lemn din Salină, făcută din lemn de brad, având câteva avantaje care îl recomandă pentru a fi folosit în mediul salin. Rășina sa neutralizează sarea și nu o lasă să cristalizeze. De asemenea, lemnul de brad nu se rupe dintr-o dată, el este format din mai multe straturi și avertizează din timp dacă sunt tensiuni care pot provoca rupturi.

Într-o nișă săpată în sare în peretele estic al Sălii de Apel, se află Altarul, locul de rugăciune al tăietorilor de sare și locul unde renăștea speranța și credința pentru vremuri viitoare mai bune. Legenda spune că, într-o dimineață, ciungul, un muncitor în vârstă care suferise un accident în Salină, responsabil cu aprinderea torțelor din mina în fiecare zi, a simțit prezența lui Dumnezeu. A văzut pe acel perete de sare, la lumina torței, chipul Maicii Domnului, care îl ținea în brațe pe pruncul Isus. Fiind foarte credincioși, oamenii au hotărât să sape altarul în acel loc, unde, în fiecare dimineață, preotul Salinei ținea o slujbă, pentru a fi protejați cu toții.