Salina Turistică

Pătrunde în adâncuri și trăiește spectacolul. Pășește pe tărâmul magic din adâncul Transilvaniei.

Acum, în subteran, dar în urmă cu mai multe milioane de ani, sub apă. Pentru că, în preistorie, cu milioane de ani în urma, Transilvania era acoperită de o imensă mare. Actualul Bazin al Transilvaniei este un bazin sedimentar ce s-a format printr-o scufundare lentă și continuă, luând astfel naștere o mare de tip continental. Milioane de ani mai târziu, apele s-au evaporat și au lăsat în urmă un strat impresionant de sare, care se întinde pe întregul subsol al Transilvaniei, cu o grosime medie de aproximativ 400 m. Așa că, sarea din Salina Turda datează din preistorie, o comoară lăsată în urmă de timp.

O îmbinare a istoriei cu modernul, Salina Turda este o experiență de neuitat, un spațiu în care legenda întâlnește istoria. În interiorul Salinei, lemnul din care este făcută Scara Bogaților, cea pe care au călcat regii austrieci, în timpul Imperiului Austro-Ungar, este unul special, din brad, tocmai pentru a rezista bine în medii speciale. De asemenea, ca fapt unic în lume, singurul crivac (utilaj de extracție)  aflat încă pe locul său, în forma de odinioară, într-o mină de sare devenită accesibilă turiștilor, este Crivacul din Salina Turda. Iar Mina Rudolf completează experiența în Salină cu o serie de activități distractive, pentru cei mici, și cei mari – un amfiteatru generos care găzduiește spectacole de tot felul, terenuri de sport, bowling, mini-golf, biliard, și multe alte activități. Roata panoramică este, și ea, unică, fiind probabil singura roată panoramică din subteran din lume. O plimbare cu barca pe lacul din Mina Terezia face, de asemenea, parte din farmecul Salinei Turda.

De la Sala Ecourilor, vizitând și Sala Crivacului coborâm pe Scara Bogaților în Mina Rudolf, unde Salina Turda se lasă descoperită pe de-a-ntregul. Aici te întâmpină o serie de activități, care să te facă să vrei să mai stai în acest spațiu al binelui. Mina Terezia continuă experiența, găzduind o “cascadă de sare”, un lac subteran, stalactite și eflorescențe de sare.

Spectacolul naturii și legendele magice din vremuri uitate sunt căutate de turiștii care vor să experimenteze, să simtă unicitatea și ineditul, într-un mediu sănătos – care îți deschide perspective deosebite de relaxare.

O lume magică, unică, în adâncurile Transilvaniei.

Bilete online

Experimentează spectacolul și magia Salinei Turda, mai rapid, cu biletul online.

De ce e Salina Turda spectaculoasă?

  • Salina Turda este un loc unic în lume.
  • Trăiești experiențe inedite, prin magicele galerii subterane.
  • Salina este o sursă naturală de sănătate și noroc.

Dragii noștri vizitatori,

Programul Salinei în perioada sărbătorilor de iarnă va fi următorul:
24 Decembrie 2025 - deschis între 09.00 - 15:00 cu ultima intrare în subteran la ora 14:00
25 Decembrie 2025 - ÎNCHIS
26 Decembrie 2025 - deschis între 09.00 - 17:00 cu ultima intrare în subteran la ora 16:20
31 Decembrie 2025 - deschis între 09.00 - 15:00 cu ultima intrare în subteran la ora 14:00
1 Ianuarie 2026 - ÎNCHIS
2 Ianuarie 2026 - deschis între 09.00 - 17:00 cu ultima intrare în subteran la ora 16:20.
În restul intervalului, programul este cel cu care v-am obișnuit deja, deschis zilnic între 09:00 - 17:00 cu ultima intrare în subteran la ora 16:20.
Vă așteptăm cu drag!

Dear visitors,

During the winter holiday season, Turda Salt Mine's schedule will be the following:
24th of December 2025 - open from 9:00 am to 3:00 pm, with the last entrance at 2:00 pm
25th of December 2025 - CLOSED
26th of December 2025 - open from 9:00 am to 5:00 pm, with the last entrance at 4:20 pm
31st of December 2025 - open from 9:00 am to 3:00 pm, with the last entrance at 2:00 pm
1st of January 2026 - CLOSED
2nd of January 2026 - open from 9:00 am to 5:00 pm, with the last entrance at 4:20 pm
For the rest of the days, the schedule is the usual one, open from 9:00 am to 5:00 pm, with the last entrance at 4:20 pm
Looking forward to having you!