Castrul Roman

Tot aici, lângă Turda, romanii au construit cel mai mare Castru al lor, din Dacia. Știau că este un pământ bun și un mediu curat, căutau și comoara dacilor, dar au fost atrași, mai ales, de sarea care putea fi exploatată.

Castrul Roman Potaissa este cel mai important monument istorico-arheologic din zonă. Cu o imensă valoare pentru patrimoniul național, castrul a aparținut Legiunii a V-a Macedonica, fiind construit în anul 168, în timpul împăratului Marcus Aurelius.

Cu laturile lungi – de nord și sud – de 573 m și cele scurte – de est și vest – de 408 m, uriașul dreptunghi pe care-l descrie Castrul Roman ocupă o suprafață de 23,37 ha. Prin orientarea și poziția sa, respectă principalele cerințe ale tehnicienilor militari din acea epocă. Astfel, poarta decumană este orientată spre zona mai înalta (spre vest), iar platoul pe care a fost construit  este ferit de inundații și de torenți, dar suficient de aproape de un curs de apă. Platoul are poziție dominantă asupra orașului antic și asupra teritoriilor din preajmă, ceea ce permitea o bună vizibilitate din castru, până la distanțe apreciabile.

Din punct de vedere al dimensiunii, castrul avea capacitatea de a adăposti în jur de 5.000 de militari. La construcția zidurilor Castrului Roman au folosit rocile extrase din mai multe cariere din împrejurimi, acestea având o grosime cuprinsă între 1,7 – 2 m.

Ruinele Castrului au rezistat până târziu în Evul Mediu. Apoi, pietrele fasonate au fost folosite pentru construcția a numeroase biserici și alte clădiri din centrul Turzii. În castru au fost descoperite mai multe obiecte vechi – piese arhitectonice, sculpturi, mozaicuri, inscripții în piatră, monede, obiecte mărunte – acestea găsindu-se acum în diferite colecții și muzee din țară, printre care și în Muzeul de Istorie Turda, sau din străinătate, majoritatea la Budapesta și Viena.

Este singurul castru de legiune din Dacia care nu este afectat de construcții și unde se pot face săpături arheologice, având statut de rezervație arheologică.

O puternică incursiune în istorie, o legătură vie cu trecutul.