Această ramură sportivă aflată în crestere a stârnit deja un mare interes în America şi Asia – iar Liga Campionilor de Drone începe să cucerească şi Europa într-un mod grandios. La fel de spectaculoase şi unice precum manevrele dronelor, sunt locaţiile Ligii Campionilor: cursa inaugurală din luna august a avut loc pe fundalul istoric al ruinelor fortăreţei Schlosskopf din Reutte, Austria. Între 18 şi 20 noiembrie, dronele vor aborda traseul 3D instalat în Salina Turda din România, atingând viteze de 130 km/h.
,,Salina Turda” este una dintre cele mai vechi şi mai renumite saline din România. Sarea de aici şi din zona înconjurătoare a fost exploatată încă din perioada romană. Exploatarea în salină a început în timpul imperiului habsburgic, în anul 1690, iar situl actual reprezintă ceea ce s-a păstrat de la închiderea minei în 1932.
Din 2010 încăperile au fost modernizate şi au fost adăugate câteva instalaţii pentru agreement. În weekend-urile din sezon, salina este vizitată, în medie, de peste 4000 de turişti. Iar spectaculara cursă de drone din noiembrie ar trebui să sporească numărul turiştilor: “Salina Turda investeşte foarte mult în infrastructură pentru cursa care urmează. Vrem să devenim, pentru acest nou sport cu motor, precum cursa sezonului din Monaco pentru campionatul de Formula 1,” relatează Adrian Soporan, consilier marketing Salina Turda. “Se anunţă a fi un parteneriat pe termen lung şi în exclusivitate,” confirmă consilierul de marketing al acestui parc tematic subteran.
Iniţiatorul şi organizatorul acestui eveniment inedit este Drone Champions AG, împreună cu fondatorul şi managerul Herbert Weirather, în colaborare cu agentia WWP Weirather-Wenzel & Partner.
Difuzat live în toată lumea. Chiar dacă unii fani nu au posibilitatea de a participa la eveniment, vor avea ocazia să ia parte la acţiune. Cu susţinerea Vodafone, cursa va fi transmisă sub formă de live stream: “Suntem mândri să difuzăm Liga Campionilor la Drone din această locaţie deosebită. Vor transmite emoţii şi imagini fenomenale şi sunt convins că vom atrage atenţia lumii chiar mai mult decât am făcut-o la prima cursă din Austria,” afirmă Herbert Weirather.
Cifrele de la cursa inaugurală din Reutte au fost mai mult decât impresionante: un total de 21 milioane de oameni au prins spectacolul.
Camere cu transmisie live. Cursele de Drone reprezintă un sport nou aflat în dezvoltare, unde piloţii abordează nişte trasee bine definite, cu ajutorul unor căşti speciale. Pe fiecare dronă este montată o cameră care transmite imagini în timp real către ochelarii speciali purtaţi de piloţi. Patru piloţi concurează simultan, iar câştigătorii intră la proba de eliminare. Spectatorii prezenţi la faţa locului pot urmări cursa pe un ecran, trăind în acest fel fiecare depăşire prin ochii concurentului.La cursa din România vor putea fi văzuţi cei mai buni piloţi din lume concurând unul împotriva celuilalt, incluzându-l pe Luke Bannister, primul în clasamentele mondiale la doar şaisprezece ani, urmat de cehul de treizeci de ani Jan Mittner. În competiţie cu acest duo va fi superstarul nou-venit din Coreea, Min Chan Kim. Aşadar grila de start pentru Liga Campionilor de Drone prezintă o pleiadă de staruri de clasă mondială.
Liga Campionilor de Drone
Similar sporturilor cu motor, Liga Campionilor de Drone este disputat de echipe concurente. Fiecare echipă nominalizează 4 piloţi pentru a concura în curse pentru echipa lor.În cursă, fiecare pilot participă individual într-o sesiune de calificări cu patru concurenţi. O cursă constă în 5 ture şi durează aproximativ 2 minute. 40 de piloţi (10 echipe) iau parte la runda de calificări, cu doar 32 de piloţi trecând mai departe în competiţia eliminatorie pentru a decide eventualul câştigător al cursei. La sfârşitul fiecărei curse din Liga Campionilor de Drone primii 12 competitori sunt recompensaţi cu un anumit număr de puncte. Pilotul cu cele mai multe puncte la sfârşitul sezonului este câştigătorul Ligii Campionilor de Drone.
Piloţii trebuie să treacă cu succes de fiecare poartă şi obstacol pentru ca o rundă să fie validată. Dacă mai multe drone se prăbuşesc într-o singură rundă, distanţa parcursă de concurenţi înainte de prăbuşire determină punctele primite.
Echipele MRP şi TBS sunt momentan cap la cap în clasamente înaintea ultimelor două curse din sezon. Până acum MRP a avut rezultate impresionante în timp ce TBS a trebuit să se confrunte cu mai multe ratări.
Suntem mândri să avem partenerii noştri alături de noi, toţi cei care fac posibil acest campionat.
Vodafone, Trilux şi Conrad
Pretul biletelor pentru zilele de sambata si duminica, dupa ora 17, este de 40 lei.
Pentru cei care doresc sa participe la intreg evenimentul, pretul e de 70 lei.
Program eveniment:
Vineri: 10:00 Training
Sambata: 10:00 Training
12:00 Calificari
17:00 Main Event
Duminica: 10:00 Training
17:00 Calificari si Main Event
Mai multe informatii:
0364-260.940, www.salinaturda.eu, www.facebook.com/salinaturda
Rezervari bilete: evenimente@salinaturda.eu